Curtea Constituţională a României a soluţionat, în şedinţa din data de 29 octombrie 2013, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III, alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ridicată de Gheorghe Gârbovan, Aurel Barz şi Adrian Nicolae Ghilea în dosarele nr. 3839/108/2013, nr. 3840/108/2013 şi nr. 3838/108/2013 ale Tribunalului Arad - Secţia civilă.
Articolul III din O.U.G. nr. 1/2013 are următorul conţinut:
Art. III
(1) In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare. este 1,06.
(2) Indicele de corectie prevazut la alin. (1) se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011.
(3) In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Cu majoritate de voturi, excepţia a fost admisă şi s-a constatat că prevederile legale în discuţie sunt neconstituţionale. Puteţi citi mai jos comunicatul de presă al C.C.R. Potrivit art. 147, alin. (4) din Constituţia României, "
deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."
Prin Decizia nr.437 din 29 octombrie 2013, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a constatat că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art.15 alin.(2) din Constituţie, deoarece încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Ca efect al acestei decizii, dispoziţiile art.III alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013, referitoare la aplicarea în cursul anului 2013 aunui indice de corecţie de 1,06 adus punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr.263/2010, se vor aplica doar persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013, urmând ca persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 să li se aplice dispoziţiile art.170 din Legea nr.263/2010.
[ link extern ]